Quantcast
Channel: Oana Portase și cei șapte pitici » mircea geoană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3

Ponta, consilier de imagine

$
0
0

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a cerut, luni, în CExN, preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, să evite contactul cu cei de la PDL, chiar şi la nivel oficial, el apreciind că “arată ca naiba” ca fostul preşedinte PSD să stea, chiar la jurământul miniştrilor PDL, între Roberta Anastase şi Emil Boc. (Mediafax)

BPN-uri, CExN-uri, ședințe de partid… atâtea organisme de conducere, nici nu se mai știe ce anume și unde trebuie discutat. Știrea mea preferată de ieri este cea prezentată mai sus. Deci… Ponta, consilier de imagine pentru Geoană. Îmi place, îmi place. Bat din palme. Geoană ar trebui să-și concedieze toți consilierii. Se pare că nu fac treabă bună. L-au lăsat să apară lângă Anastase și Boc. Pfff. Ce bine că mai există oameni precum Ponta. Și ce atâta învârtit după coadă și diplomație. Scurt și la obiect: “Arată ca dracu, între Roberta şi Boc. Arată ca naiba să staţi între Roberta şi Boc, poate îl trimiteţi pe Meleşcanu. E o chestie strict de imagine”, a grăit Ponta. Trebuie să recunoaștem că e un finuț. “Mă călcați pe bătături ca dracu. Poate plecați de tot din țară. E o chestie strict de imagine”, îmi mai imaginez eu că ar fi vrut să spună Ponta.

Iar răspunsul lui Geoană îl înțeleg și nu-l înțeleg. Parcă și-l văd cu capul plecat și suflându-și nasul: “Aş fi vrut să fiu în locul lui Băsescu, ar fi arătat altfel peisajul. Şi eu aş vrea o imagine de ansamblu – preşedinte şi Guvern” 0.o

Deci Geoană nu primește ciocolată.

Am o sugestie. Geoană să nu mai stea lângă Anastase și Boc. Anastase să nu mai stea lângă Boc și Geoană. Boc să nu mai stea lângă Geoană și Anastase.

P.S. Copii, împăcați-vă. Vine Crăciunul.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3

Latest Images

Trending Articles